Book History

Objetivo de la investigación. Analizar cómo tres mujeres docentes investigadoras desarrollan una propuesta de personalización de la enseñanza mediante el uso ético de la inteligencia artificial, articulando género, identidad docente femenina y prácticas inclusivas en la Educación Básica. Metodología: La investigación adopta un enfoque cualitativo y de investigación acción, combinando la reflexión colaborativa de tres mujeres docentes con la aplicación del cuestionario de Honey Alonso para identificar sus estilos de aprendizaje y de los estudiantes involucrados. A partir de estos datos, se diseñaron actividades diversificadas con apoyo de IA y se implementó la metodología activa de rotación por estaciones en escuelas públicas y privadas de Bahía- Brasil. La perspectiva de género y la identidad docente femenina se integraron como ejes analíticos para interpretar cómo las decisiones pedagógicas y el uso de tecnologías emergentes se configuran culturalmente en la práctica cotidiana de estas profesoras. Principales resultados esperados. Se espera que la propuesta: fortalezca la reflexión docente sobre identidad, estilo de aprendizaje y toma de decisiones pedagógicas; promueva mayor participación y compromiso del alumnado mediante actividades personalizadas y accesibles; evidencie el potencial de la IA como herramienta de inclusión cuando es mediada por prácticas críticas y éticas; visibilice el papel de las mujeres docentes como agentes de innovación educativa, en consonancia con discursos contemporáneos sobre su contribución transformadora; genere un modelo replicable que articule género, inclusión y personalización de la enseñanza.

_Gründtliche Beschreibung, der freyen Ritterlichen unnd Adelichen kunst des Fechtens_ is a fencing treatise written by Joachim Meyer, illustrated by Hans Christoph Stimmer, and published in Strasbourg by Thiebolt Berger in 1570 (with a second edition in Augsburg in 1600). This paper traces the reception and influence of this book in the fencing community through roughly the first century after publication. It reviews statements about Meyer's work, examines the unspoken influence it had on later writers, and evaluates the evidence of early reader interactions in copies of the book. An appendix contains the first census of extant copies of the treatise, surveying 72 books and fragments from collections across Europe and America.

This paper develops a methodological framework of corrective historiography to challenge the orthodox, state-sanctioned narrative that southern Africa's White Dutch-speaking population constituted a single, primordial "Afrikaner nation." Conventional historiography collapses distinct historical trajectories into an inevitable movement toward unified ethnic consciousness, retroactively absorbing the interior frontier experience into a twentieth-century state-driven project. By contrasting the organic, sovereignty-based formation of the Republican Boer with the adaptive, imperial-aligned evolution of the Cape Afrikaner, the study demonstrates that these groups represented historically separate identities shaped by divergent political traditions and worldviews. The analysis reconstructs the Boer identity across three core phases. The Sovereign Trajectory (1700s-1902) traces its emergence from Trekboer frontier autonomy, its consolidation through the Great Trek, and its institutional expression in the independent republics of the ZAR and OFS. The Reality of Total Destruction (1902-1914) exposes the demographic and material devastation of the Anglo-Boer War and the subsequent urban displacement of the impoverished Boer population during the "Second Great Trek." Institutional Collapse and Absorption (Post-1914) examines how the suppression of the 1914 Rebellion ended independent republican action and facilitated the systematic incorporation of the destitute Boer remnant into a state-engineered Afrikaner identity that appropriated Boer symbols and tragedies as foundational myths. Finally, the study examines the post-1994 collapse of manufactured Afrikaner nationalism following its loss of state power. It concludes that the contemporary re-articulation of a specific Boer identity represents a non-romantic, strictly analytical recovery of an organic pre-state heritage. By separating trade-driven colonial accommodation from history-forged republican sovereignty, corrective historiography restores analytical clarity to the historical record, unlocking the original genetic code of autonomy and self-determination.

This paper analyses immortality through the hagiographies of the Tibetan
master lHa btsun Rin chen rNam rgyal (1473-1557). His autobiography with songs (vol. 657/5) recounts the extraordinary bond of Rin chen rNam rgyal with his main master, gTsang smyon Heruka (1452-1507), who continued to teach his heart-son after his death, passing his legacy to him and becoming ‘immortal’ through his teachings, songs, works and relics. Rin chen rNam rgyal’s biography (vol. 657/6) describes instead this master’s funerary rituals, when different kind of relics appeared in the gdung khang and were distributed among people and sacred places to be worn in amulets, placed in temples and shrines, mixed with inks and pigments to be used for statues, paintings or books. In Tibetan culture, amulets—besides protecting people—encapsulate the memory of deceased masters. Equally, ashes and
corporal fluids empower and sanctify statues, paintings and books and, by emboding religious masters and their teachings, make them immortal.

Bu yazı, basın tarihi çalışmalarında mikro ve makro perspektifleri dengelemenin gerekliliğini Mecmua-i Ebüzziyâ’ya yönelik bir inceleme aracılığıyla ortaya koymaktadır. Özellikle uzun soluklu süreli yayınların yapısı, içeriği ya da yayın politikasını yorumlama girişimi bir ikileme yol açar: Zira diyakronik düzlemde birbirinden farklılaşmış olan tüm sayıları kapsayacak bir çıkarımda bulunmak ancak değişimlerin üstünü örtmekle mümkündür. Değişimleri görünür kılmak da kapsayıcılıktan feragat etmeyi gerektirmektedir. Hem değişim hem devamlılığı görebilmek ise iki perspektifi bir araya getirmekten geçer.
1880 ve 1912 yılları arasında Ebüzziyâ Tevfik tarafından yayımlanan Mecmua-i Ebüzziyâ, zaman içinde geçirdiği dönüşüm bakımından Theseus’un gemisini akla getirir. Öyle ki, derginin ilk ve son sayıları arasında isminden başka bir ortaklık bulmak neredeyse güçtür. Mecmua-i Ebüzziyâ’nın evrim sürecindeki eksik halkaları açığa çıkarabilecek ilk ipuçlarını yayın sürecindeki kesintiler sunar. Buna göre derginin nispeten düzenli olarak yayımlandığı üç yayın döneminden (1880-1886, 1896-1900, 1911-1912) bahsedilebilir. Her bir dönemin görece tutarlılık arz eden yayın politikası devamlılıkları görünür kılarken, araya giren uzun boşluklar da köklü ve bariz değişiklikler gerektirdikleri için başlıca kırılmaların tespitini kolaylaştırmaktadır.
Mecmua-i Ebüzziyâ özelinde gözlemlenen bu devamlılık ve değişimler süreli yayınlara özgü bir değişkenliğe ışık tutarlar. Önerilen yazıda örnekleneceği üzere, genellemelerle ve alışıldık yöntemlerle yetinmeyerek mevzubahis değişkenliğe uygun yaklaşımlar geliştirmek Türk basın tarihi çalışmalarının ilerlemesi için bir ihtiyaçtır.

This investigative essay examines the unexplored
history of the sensational theft of Mik‘ayēl Ch‘amch‘ean’s
theological masterpiece, Vahan hawatoy (Shield of Faith) in 1815,
Constantinople, through newly accessible archival materials,
including an autographed copy of the purloined manuscript and
previously unavailable correspondence of Mik‘ayēl Ch‘amch‘ean. Far
from being merely another domestic burglary in an affluent district
of the imperial capital, the theft of Ch‘amch‘ean’s magnum opus
illuminates the broader context of contested faiths during the “age
of Armenian confessionalism” (1688–1815)—a period marked by
significant rupture within Ottoman Armenian communities that
produced increasingly polarized Catholic and Gregorian/Apostolic
identities. The theft provides a critical lens through which to
examine these confessional tensions and their material
manifestations in late Ottoman society. Beginning with an analysis
of three distinct narratives of the theft, the essay then establishes
the historical context of Armenian confessionalism as a framework
for assessing Ch‘amch‘ean’s Vahan hawatoy. This approach reveals
not only the circumstances of the theft but also the intellectual and
religious currents that shaped Armenian cultural production during
this pivotal period of confessional polarization.

Asa că locatarii au rămas acolo, urmărind totul mirati. ' Femeia de la numărul 4 stă lângă poliţişti, păstr�nd însă distanţa regulamentară de doi metri. Arată spre unul dintre apartamentele de la parter -cel chiar din colt, la un capăt al complexului în formă de U. Acestea au mici terase în loc de balcoane, delimitate de garduri metalice în loc de panouri de sticlă masivă. Nu e nimeni pe acea terasă. Uşa glisantă este închisă. Dar, din anumite ' ' băgat cumpărăturile. Trebuie să fie aceea, deoarece geanta ei de mână îi străbate pieptul şi se spripnă pe celălalt şold, cel pe care el nu-l poate vedea de unde stă. Sacoşa este albastră şi are o navetă_ spaţială pe ea, purtată "în spate" de un avion care zboară deasupra zgârie-norilor din Manhattan. O ridică şi se uită la ea, pe urmă îna2oi la el. -Mulţumes�! îngaimă ea. E de la Intrepid. E un muzeu din ... -New York, completează el. Cel de pe portavion, nu? adau�ă, dar nu cu o autosuficientă îngâmfata, ci cu un entuziasm cuceri tor. Ai ' fostr -Da. Nu vrea să sune de parcă ar fi prea mândră de ea însăşi, aşa că adaugă: O singură dată. -A fost frumos? Ezită, pentru că acesta este momentul. Acesta e momentul în care face alegerea. Oamenii cred că deciziile care îti schimbă cursul vieţii sunt cele importante. Cererile în căsătorie. Mutările dintr-o casă în alta. Candidaturile pentru joburi. Dar ea stie că deciziile mărunte, momentele minuscuie sunt cele care trasează cu adevărat cursul. Momente ca acesta. Opţiunile ei: Să . spună cev � scur ! şi s :1 pe!�ci . al, să meargă mai a r yarte, sa puna capat a1c1 ş1 acum. Sau sa spună ceva care să prelungească asta, să rămână mai mult, să invite la mai mult, să deschidă o usă. ' Ea păstrează în telefon o captură de ecran cu un citat atribuit, se pare, lui Abraham Lincoln: ,,Disciplina înseamnă să alegi între ceea ce vrei acum si ceea ce îti doresti cel mai mult." Poate că e adevărat, dar disJiplina n-a fost niciodată problema ei. Se luptă, în schimb, cu frica. Se � ândeşte că spiritul curajos ar putea fi alegerea intre ceea ce vrei acum şi ceea ce vrei cel mai mult, pentru că ceea ce îşi doreşte ea acum este să plece, să oprească totul, să închidă uşile. Să se retragă. Să rămână în locul unde se simte în siguranţă şi p_ rotejată. Dar ceea ce îsi doreste cel mai mult este să ' ' poată să aibă parte de o viaţă împlinită, chiar aacă dezvoltarea vine cu durere, risc şi teamă, chiar dacă înseamnă să traverseze mai întâi A • un camp minat. Acesta, poate. Ciara strânge toartele sacoşei şi îşi imaginează pro p ria versiune viitoare stând în spatele ei, apasându-i palmele,., pe spate, împingând-o şi şoptindu-i: Fă-o! Incearcă! Fă să se întâmple asta! Ignoră căldura care îi urţă în obraji, alarma propriului corp. Işi aminteşte că nu e mare lucru, că e aoar o discutie, că bărbatii si femeile fac asta toată ' ' ' ziua, în fiecare zi, peste tot în lume ... -Da, răspunde ea. Dar nu la fel de frumos ca la Centrul Spatia! Kennedy. El clipeste surprins. Se îndr�aptă de spate şi se apropie de ea. Ciara se dă la o parte pentru a lăsa să treacă o femeie cu un cărucior dublu, racând şi ea un pas spre el. -Ştii, spune el, n-am întâlnit niciodată pe cineva care să poată numi toate cele cinci navete spaţiale. -Iar eu tot n-am întâlnit pe cineva care să . .., stle ca sunt sase. ' Ciara îsi muscă buza în timp ce fiecare celulă ' ' din corp eare să i se năpustească spre obraji. De ce naiba a trebuit să spună asta? Ce-o fi fost în mintea ei? -Sase? întreabă el. ' Ea a stricat deja totul. Asa că la fel de bine ar putea să se asigure că o face până la capăt. -A fost Challenger, începe ea către o crăpătură din asfalt de lângă piciorul său drept, pierdută pe 28 ianuarie 1986, în timpul lansării. Columbia, pierdută pe 1 februarie 2003, la reintrarea în atmosferă. Atlantis, Endeavour şi Discovery sunt toate expuse -Atlantis e cea de la Centrul Spaţial Kennedy. Dar a existat şi Enterprise, vehiculul de testare. A zburat, desi niciodată în spatiu. Nu avea scut termic sau motoare, dar a fost primul Orbiter I . Teoretic vorbind. Ceea ce este, de fapt, ceea ce vor oamenii să spună de obicei câncl zic "navetă spaţială". Se referă la orbiterul propriu-zis. Restul sunt doar ' ' ' ' -E grozav! răspunde Ciara şi intră, după fare se întoarce să-i vorbească peste umăr: Imi place cafeaua servită în "găleată" la un preţ rezonabil, deci ... -Am trecut primul test, asta vrei să zici. El îi face cu ochiul, iar ea râde, sperând că n a sunat ca un râs agitat, deşi este emoţionată. Din cauza implicaţiei cuvântului "primul". Pentru că si ea trebuie să treacă acest test. ' ' ecusonul albastru-deschis, iar el i-a citit ' ' ' ' Ciara vede ceea ce i se pare a fi expresia lui amuzată şi se panichează. -Chestia e că mi-am dorit enorm de mult să merg -de când eram copil, de fapt -, aşa că_ a fost u1;1 pic ca �i cum ... nu ştiu ... m-aş fi plimbat printr-un vis. Tr ece un moment lung. Apoi el spune: -Chiar vreau să merg şi eu! Usurare. ' -Ar trebui, încuviinţează ea. -Problema e că urăsc căldura. -Nu lăsa asta să te oprească! Peste tot sunt aer co?diţionat �ec,_ e ca gheaţa si �aşini de pulverizat vapori. In plus, în Florida nu e mereu cald si umed. Eu am fost în martie si a fost chiar pl�cut. ' -A fost o excursie cu fetele sau ... ? Ea se preface că nu a observat că el caută informaţii, iar el se preface că nu a observat că e� a observat, dar se preface că nu. -In principal cu munca, răspunde ea. O conferinţă de tehnologie în Orlando. Aşa că, din fericire, am reusit să mă furisez si să mă port ca o tocilară făr� public. ' ' ' Mesajul spune: Ai aj uns? Lee nu ridică telefonul. Mai ia o înghiţitură lungă şi lentă din cafea. Dar când telefonul sună a doua oară, înjură şi îndeasă cafeaua în suportul dintre scaunele din faţă şi coboară din masină. ' Casa arată exact ca singura dată când a mai fost aici. O casă înşiruită, din cărămidă roşie, cu două etaje, care, dacă ar fi fost în stare impecabilă, s-ar fi vândut uşor cu jumătate de milion prin zona asta. Dar aceasta se dărâmă. Cărămizile au nevoie de curăţare, iar ţiglele de pe acoperiş, . de repar�ţii. Tâmplăria ferestrelor este din lemn s1 putrezeste la colţuri. Vo pse�ua se cojeşte cu e1:tuziasm de pe uşa de la intrare. Un c?nta1ner p � ntru moloz este parcat pe alee, pe Jumătate plin cu mobilă din anii '70 si obiecte stricate. ' Era aici si data trecută. Lee îsi aminteste clar că a văiut chiuveta de baie de culoarea somonului crăpată, pentru că părinţii ei aveau una exact la fel. Această casă era un proiect în desfăsurare fără prea mult progres, iar acum, la fel ' ca orice a1 tceva, renovarea ei este pe .., pauza. Ar trebui să sune la uşă, să-şi anunţe prezenţa. Ar trebui. Dar ,.. mărinimoasă în aimineata asta nu se simte. In schimb, merge la fereastra din faţă şi îşi trece degetele pe sub 2ervazul de ciment, căutând adâncitura aespre care i s-a spus că este acolo. O găseşte repede -şi, odată cu ea, capătul ascuţit al cheii din interior. Cu discreţie, intră pe uşa din faţă. Casa este linistită, iar aerul, uşor mucegăit, închis. Nu extstă covoare la parter -doar podele din lemn goale şi prăfuite -, dar o combinatie odioasă de maro 11\._ u rdar si portocaliu-aprins se agaţă de scară. Incepe să �rce, mişcându-se încet şi cu .., grijă, testând :u ş1 greutatea pe fiecare treapta pentru a evita vreun scârtâit trădător. Nu se aude niciun zgomot în casă, niciun sunet de sus, dar liniştea are ceva deliberat în ea. Cineva o mentine. ' Nu doarme, deci, ci este treaz si o asteaptă. Poate chiar a auzit-o când a intrat. Lee ajunge pe palier, unde există patru uşi. Una este deschisă spre o cameră plină de materiale de construcţie: un banc de lucru, un fel de masină de slefuit cu cablul electric înfăşurat în j�rul ei, cutii pe care scrie ALB IV ORIU 7.5 x 4. O alta îi arată o baie ce pare a fi în p lin proces de modernizare. A treia pare ca nu poate ascunde decât un boiler. A patra, deci, spre partea din faţă a casei, este dormitorul p rincipal. Uşa aceea a fost trasa, dar nu este complet închisă. Ea face o pauză afară, apoi o loveşte cu piciorul cu o asemenea forţă, încât se aeschide de tot, izbind peretele din spate cu un sunet ca un tunet. Primul lucru pe care îl vede este tapetul. Trebuie să fi fost cumpărat în aceeaşi sesiune de cumpărături în care s-a găsit şi covorul de Q_e scări de culoarea "diareei-după-morcovi". Este un trip psihedelic de model paisley albastru-aprins si o dor ochii. Apoi o loveşte mirosul: sudoare, sex şi alcool, blocate si amestecându-se în aerul încins al . camerei. Ar fi trebuit să poarte o mască, se gândeşte acum. Dumnezeu ştie ce pluteşte pe-aici. -Ei bine, spune ea, care pare să fie Q_�oblema? Xarl zace pe pat, probabil gol sub cearşaful plic pe care a reuşit cumva să-l desprindă de colţuri�e de jos �le s_ altelei şi să şi-� aşeze peste Jumătatea inferioară a corpului. Asta trebuie să fi necesitat ceva efort, având în vedere că ambele braţe îi sunt întinse, cu mâinile mai sus de umeri, ca Hristos pe cruce. Doar că încheieturile lui Karl nu sunt bătute în cuie pe tăblie, ci încătuşate de ea. -Două perechi? se încruntă Lee. De unde ai luat-o pe a doua? -Hai! mormăie Karl. Savurează momentul! -O, chiar intenţionez! ' ' întâmplat vreodată, Lee, dar eu chiar nu-mi mai simt mâinile. Ea îşi permite să-şi dea ochii peste cap înainte de a ceda, r. escuindu-şi cheile din buzunarul pantalonilor şi îndreptându-se spre pat. -Orice ai face, spune ea, ţine strâns de cearsaful ăla! Karl pufneşte. -De parcă nu ţi-ar plăcea să tragi o privire. -Am tras deja o privire, mai ştii? Deşi abia dacă mi-o amintesc. N-a fo st ceva memorabil. Trage încheietura dreaptă a lui Karl spre eael scoate un scâncet de durere -şi se apleacă să bage cheia mică în încuietoarea cătuşei. -Deci unde e,_ ea? Cine e? -Dracu' ştie. In _ am�ele privinţe. -Mereu romantic, ai, Karl? -Te-am mai văzut desracând cătuse. Ce naiba durează atât de ... ' Cheia se roteşte în încuietoare cu un clic, iar Lee desface cătusa destul cât aceasta să ' alunece de pe încheietura...

The present study examines the iconography and style of Chen Hongshou’s (1598/99–1652) Blessed with Longevity and an Immortal (1638) as exemplary of the artist’s challenge to the dominant aesthetics of his time in the late Ming period. The attire of the principal figure evokes that of traditional men of letters steeped in Confucian and Daoist thoughts. The pictorial source of the narrative, however, is distinctly unconventional. The uncanny image of a female immortal emerging from a gourd recalls the woodblock illustration accompanying the biography of Fei Changfang in Hong Yingming’s (16th–17th c.) Fantastic Tales of Daoist and Buddhist Immortals (Xian fo qizong), a widely circulated compilation in the late Ming. The episode of interaction between the human and the supernatural can ultimately be traced to the story of “Master Gourd” (Hu gong) in the Comprehensive Records of the Taiping Reign (Taiping guangji) of the Northern Song period.
    Chen Hongshou’s figure painting was grounded in the tradition of Li Gonglin. In this work, however, he adopted a markedly different mode of angular brushwork commonly associated with professional painters active in Hangzhou, Nanjing, and Beijing during the fifteenth and sixteenth centuries. Other works produced around the same period—such as Su Wu and Li Ling’s Tearful Farewell, Sheng’an with Flowers in His Hair, and the woodblock illustration designs for The Water Margin—may likewise be understood as experiments with the gestural draftsmanship and dramatic physical expressivity of their art. Chen’s self-conscious engagement with the Zhejiang mode of figure painting in the 1630s, a style denounced as “heterodox and wild” (xiexue kuangtai) in mainstream discourse, may have been motivated by a rising regional awareness to revitalize local traditions and elevate them to a status commensurate with the legacies of Li Gonglin and the Wu School.

The purpose of this article is to establish the genesis of the first Arabic metal typefaces for Christian literature, as well as to analyse the activities of the educator and publisher, Met- ropolitan Athanasius Dabbous; to identify the artistic heritage and influence on the printing in- dustry of the Middle East of such font designers as Anfim Iversky and Abdullah Zaher; to study the transformation of letter forms, ligatures, punctuation and typographical decoration of Ar- abic liturgical books. The research methodolo- gy includes the collection and analysis of print- ed Christian publications from the Middle East, the comparison of different Arabic fonts based on geometric and proportional measurements, the systematisation of scientific sources, the design research into the construction of letters, and the generalisation of the results obtained. Methods of comparative analysis are used, as well as the creation of sketches of two types of Arabic fonts (Bucharest, 1701 and Aleppo, 1706); the systematisation of the results of the comparison based on alphabet tables and the superimposition of letter contours. Scientific novelty. In spite of the fact that the topic of the similarity of Arabic fonts of the printing hous- es of Wallachia and the Middle East has been addressed by European, Arab and domestic researchers, this article is the first to conduct a qualitative design and typographic analysis of the typefaces of liturgical books; a compre- hensive study of individual letters developed by Anfim Iversky and Abdullah Zaher has been carried out. Conclusions. Based on the analysis of bibliographic sources, collected data, imag- es of graphemes and individual words, an idea is formed about the different origins of Arabic fonts from the printing houses of Snagov/Bu- charest and Aleppo/Beirut. The features of sim- plification and schematisation of letter forms and the interconnection of skills in the Arabic calligraphic tradition with the creation of met- al punches, which influenced the formation of the typographic image of Arabic publications and the development of Eastern Christian visu- al culture, are revealed. A comparative method proves that the previous theory of the similarity of typefaces from Christian publications in Wal- lachia and Syria has certain flaws and needs to be revised and requires more professional de- sign research of all forms of metal letters and the peculiarities of typesetting.

La legislación pontifical sobre los alimentos empleados en la práctica cultual romana: un modelo de gestión documental * José DELGADO DELGADO Universidad de La Laguna, Tenerife Entre las características más sobresalientes y reconocidas de la vida oficial del Estado romano se encuentran las de su extremo formalismo legal y la ritualización de los procedimientos que regían su funcionamiento. Ambos principios obedecían sobre todo al deseo de objetivar lo mejor posible las bases sobre las que reposaba el ejercicio de la vida pública, pues cuanto más escrupulosamente estuviesen regulados los principios de actuación oficial, más se reducirían las posibles arbitrariedades en su interpretación. El legalismo y el ritualismo serían así los garantes del buen funcionamiento del Estado. Estas características afectaban sin excepción a la totalidad de los ámbitos de la vida oficial, incluyendo naturalmente el culto; en suma, todos los asuntos de la res publica estaban sometidos a las prescripciones del derecho público, es decir, del ius publicum. Ahora bien, los jur i s t a s romanos y, con ellos, la mayoría de los juristas modernos, reconocen la división del ius publicum en dos provincias complementarias y jerarquizadas, el i u s de los s a c r a y de los s a c e rd o t e s y el i u s de los magistrados 1 . Es esta la base legal de la di s tinción fundamental que planteaba T h e o d o r M o m m s e n 2 , aun q ue quizás de una manera excesivamente rígida, entre sacerdotes y magistrados. Según esta idea, que sustancialmente me parece correcta, el culto tradicional de los dioses incumbe a los sacerdotes en tanto que poseedores y gestores del ius sacru m, y en este sentido escapa de la acción y del control de los magistrados; el ius sacru m s e r ía así la esfera de irreductible independencia de los sacerdotes. Esto no quiere decir que se niegue la competencia de los magistrados en el culto, sino solamente que sus atribuciones en este aspecto eran de naturaleza co m p l etamente di s tinta a las de los sacerdotes. El ius publicum co n c e día a los magistrados el poder ejec u tivo y de iniciativa en todas las acciones oficiales a través del i m p e r i u m, de donde se derivaba su capacidad de actuación en el culto; ahora bien, el magistrado no era competente en materia de derecho sacro, de tal manera que necesitaba regularmente de la colaboración y ayuda de los sacerdotes. Es aquí donde se manifiesta de forma evidente la solidaridad entre las dos parcelas del derecho público, entre el ius de los magistrados y el ius de los sacerdotes 3 .

La letteratura italiana fuori d'Italia: ricezione e immaginari è una collana fondata dal team internazionale che dal 2018 porta avanti l'omonimo progetto di ricerca. Essa è destinata, da una parte, ad ospitare miscellanee di relazioni presentate e discusse negli incontri annuali del gruppo, aperti di volta in volta a esperti di tematiche affini o contigue. Dall'altra, la collana accoglierà anche monografie e curatele di esponenti dell'équipe così come di studiose e studiosi di argomenti e tematiche affini a quelli della collana.

LIDIA YUKNAVIT CH este autoarea mai multor bestsellere şi a câştigat numeroase premii literare, printre care PNBA Award şi Oregon Book Award Readels Choice, alături de o nominalizare la PEN Center USA pentru nonficţiune. Conferinţa sa TED, The Beauty of Being a Misfit, a fost vizionată de peste două milioane de urmăritori. Are numeroase apariţii în publicaţii precum The Sun, Guernica, The Iowa Review, TANK şi în antologii despre feminism, sexualitate şi problema războiului. A fondat un atelier de scris intitulat ,,Corporeal Writing" în Portland, Oregon, unde si-a încheiat si studiile doctorale în , , literatură. Locuieşte în Oregon, alături de soţul şi de fiul ei. E o înotătoare desăvârşită. Pentru mai multe informaţii despre autoare, accesează: lidiayuknavitch.net. La Curtea Veche Publishing, a apărut în 2025 şi traducerea cărţii sale autobiografice The Chronology of Water ( Cronologia apei). OANA ZAMFIRACHE este editoare si , traducătoare. Are un doctorat în filozofie si , a tradus atât ficţiune, cât şi nonficţiune pentru mai multe edituri din România. Printre autorii tradusi se numără Toni

Los capítulos bio-bibliográficos sobre los diez oradores áticos (cap. 258-269) de la Biblioteca de Focio son un excelente ejemplo para el estudio de la tipología de los resúmenes, de la adaptación los materiales originarios y de la composición estratificada de la compilación, pues constituye un caso paradigmático de dossier de capítulos por género literario con capítulos creados por escisión del σχεδάριον originario que ha dado lugar a la existencia de falsos dobletes y a la creación del resumen de una obra no leída.

This chapter examines the emergence and development of early Serbian Cyrillic printing between the late fifteenth and mid-sixteenth centuries within the interconnected cultural spaces of Venice, the Romanian Principalities, and the Ottoman Balkans. Focusing on the mobility of printers, presses, books, and technical knowledge, it argues that Serbian typography evolved through transregional networks linking Orthodox communities across political boundaries. Through case studies of figures such as Makarije, Božidar Vuković, and the Ljubavić family, the study explores how printing served not only religious and liturgical purposes but also broader political, ideological, and representational functions. Particular attention is given to patronage, heraldic imagery, and paratextual strategies that positioned printed books as instruments of authority, piety, and cultural resilience in an era shaped by Ottoman expansion and intensified cross-cultural exchange.

El estudio de las bibliotecas es un campo de la investigación histórica que, aunque abierto ya desde hace varias décadas con trabajos como los de lrving Leonard, sigue en la actualidad carente de un tratamiento especialmente pródigo. Además, estos estudios están mucho más avanzados para épocas como el siglo XVIII que para el siglo XVI por que aquel es un período en el que la Corona perfila ya una política definida en cuestiones librarías (sic) existiendo además una gran cantidad de inventarios y catálogos de libros que han facilitado su estudio.

O volume em questão é uma tradução de The Cambridge History of Latin American Law in Global Perspective, publicado pela Cambridge University Press, 2024. A tradução ao português é feita por Gustavo Silveira Siqueira, professor de História do Direito da UERJ, e de Júlia Oliveira Muinhos de Paula, bacharela e mestranda em direito pela UFMG e especialista em tradução do inglês, conjugando assim os conhecimentos teórico e linguístico necessários para tanto. Como organizadores, temos os professores Duve e Herzog, que sem dúvida são dois dos mais prestigiados historiadores do direito nos últimos anos. Ele, um dos diretores do Max Planck Institute for Legal History and Legal Theory, em Frankfurt; ela, Monroe Gutman Professor of Latin American Affairs na Harvard University: ambos reconhecidos catedráticos de História do Direito em suas sedes (Goethe Universität e Harvard Law School, respectivamente) e entre os colegas de campo.

Toate informațiile din acest articol sunt doar în scop educațional. Nu sunt destinate diagnosticării, tratamentului, prescrierii sau vindecării vreunei boli sau afecțiuni. În sistemul de gândire numit yang și yin, stările de boală din organism pot fi de două tipuri. Boala Yin este discutată într-un articol separat: Boala Yin. Acest articol discută calitățile, exemplele și înțelegerea bolii yang. CARACTERISTICI DE BAZĂ ALE BOLII YANG Cuvintele generale pentru a descrie multe boli yang includ cald sau fierbinte, inflamat, contractat, în spasm, "plin", rapid, violent, acut, dur (ca în tumori), aderențe, cicatrici. Aceste cuvinte vor oferi o indicație excelentă a bolilor și afecțiunilor care se încadrează în categoria afecțiunilor yang. CONDIȚIILE YANG DE ASTĂZI SUNT ADESEA O COMPENSARE SAU O REACȚIE LA O STARE YIN Aceasta este o complicație a sistemului de gândire yin/yang. Motivul este că toate corpurile sunt foarte yin astăzi datorită nivelurilor ridicate de metale toxice și substanțe chimice toxice din mediu, alimentelor sărace în minerale, nivelurilor mai ridicate de radiații ionizante astăzi și proliferării dispozitivelor electronice care radiază câmpuri electrice și magnetice mici, dar semnificative, cum ar fi telefoanele mobile, telefoanele portabile, turnurile de telefonie mobilă, televizoarele, wifi-ul și multe altele. Când corpurile devin prea yin, acestea pot compensa prin dezvoltarea unor afecțiuni yang. Acestea nu sunt exact boli. Sunt modalități prin care corpul încearcă să se echilibreze în fața prea multului yin. Este important să realizăm diferența. Aceste compensări reprezintă o parte semnificativă a tuturor condițiilor yang de astăzi, în special la adulți.

This article reconstructs the formation, composition, and dispersal of the library of Ramiro Núñez de Guzmán, Duke of Medina de las Torres and Viceroy of Naples (1637-1644), with particular focus on earlier book collections incorporated into it. Drawing on archival sources, inventories, and the analysis of surviving volumes, it documents the acquisition of two collections of exceptional importance: the libreria piccola of Vespasiano Gonzaga, consisting largely of scientific works, and the library of the Neapolitan mathematician Giovanni Camillo Gloriosi, purchased in Naples after his death in 1643. Specific case studies are examined, including two annotated copies of Ptolemy’s Almagestum, now in Madrid and Copenhagen, whose technical marginalia can be traced to a common scholarly programme. The study reveals how Guzmán’s library, the result of a deliberate policy of appropriation and targeted acquisitions, served a dual purpose: as an intellectual working tool and as an emblem of aristocratic self-representation, in line with the broader patterns of European Baroque book collecting. The survey of volumes preserved in public libraries and in today’s antiquarian book market offers promising avenues for a fuller reconstruction of the collection.

Hay algo extraño ocurriendo en la forma en la que las personas atraviesan la existencia moderna. No necesariamente porque el mundo se haya vuelto menos humano, sino porque muchas veces aprendimos a relacionarnos con la vida desde una distancia constante. Como si hubiera una capa invisible entre la experiencia y quien la vive. Una especie de vidrio silencioso que permite observarlo todo, analizarlo todo, explicarlo todo… pero no siempre sentirlo plenamente. Vivimos en una época obsesionada con comprender, categorizar y racionalizar cada aspecto de la experiencia humana. Todo necesita una explicación inmediata. Una definición. Un diagnóstico. Una lógica clara que vuelva las emociones más manejables. Y aunque esa necesidad de comprensión puede traer claridad, también puede generar otra cosa: una desconexión progresiva de lo vivido. Porque hay experiencias que dejan de sentirse reales cuando son observadas constantemente desde afuera.

Abhaya Mudra, un gest cu un simbolism profund, ocupă un loc semnificativ în tradițiile spirituale și artistice ale Indiei. "Abhaya" în sanscrită se traduce prin neînfricare sau protecție, reflectând esența acestui gest antic. Prin reprezentările sale variate în diferite tradiții, Abhaya Mudra întruchipează curajul, compasiunea și harul divin. Aceasta este una dintre cele mai vechi mudre reprezentate pe o serie de imagini hinduse, budiste, jainiste și sikh. În budism, mudra denotă pacea, protecția și risipirea fricii. O legendă budistă sugerează că vărul lui Buddha, Devadatta, din gelozie a provocat o schismă printre discipolii acestuia. Pe măsură ce mândria lui Devadatta creștea, el a încercat să-l ucidă pe Buddha. Unul dintre planurile sale a implicat eliberarea unui elefant furios în calea lui Buddha. Dar, pe măsură ce elefantul se apropia de el, Buddha a afișat Abhaya mudra, care a calmat imediat animalul. În consecință, aceasta indică nu numai liniștea simțurilor, ci și absența fricii. În arta Gandhara, această mudră era uneori folosită pentru a indica acțiunea de predicare. Acesta este și cazul în China, unde se găsește foarte frecvent în imaginile lui Buddha, în principal în epocile Wei și Sui (secolele al IVlea-al VII-lea).

…the role of the public intellectual is to make sure that your fellow citizens, your community does not stop examining itself, that we are not complacent.' (Andreas Eshete) 1 In September 2024, Ethiopia lost its foremost public intellectual. 'A complete cosmopolitan, a citizen of the world', Samuel Assefa, his life-long friend, calls him, 'but also one with deep roots in his native land'. For many others who knew him closely, Andreas Eshete was a fiercely independent thinker, a patriot, a discerning lover of literature and arts, a deeply contemplative human, and a down-to-earth teacher. His former students at the Addis Ababa University (AAU) remember him fondly, and not simply for the shattering of the strict line of decorum followed at the institution prior to his arrival from abroad with his simple act of sitting on a rock in the sun while addressing them. An unnamed prominent former journalist and political philosopher mused, 'Can you imagine, there we were prostrating to our other professors, and here comes a young philosopher whose approach to teaching and to life was so relaxed?'. Suffocating, in contrast to Andreas's style, was the norm of higher-level education then. This relaxation of hierarchies, the simplicity of being present and accessible, was far from performative. Andreas was guided by egalitarian values and was deeply compassionate. Andreas's concern and generosity extended to those * This reflection on Andreas Eshete's life and legacies would not have been possible without the generous discussions held with various individuals personally close to him as friends, former students, and/or colleagues. Only four are named within the article since the others have asked I not name them, but all in all, about ten individuals have shared with me their stories and memories. I thank them all profusely, and apologize if I have tarnished with my writing the images of Andreas they carry with them. I also would like to thank Abiye Teklemariam, Masresha Fetene, Nafisa Valieva, Mehdi Labzaé, Heran Serekebrhan, Samuel Assefa, Tekalign Woldemariam, and Alessandro Bausi for the debates, discussions, and thorough comments as well as revisions of the text.

vârtejul reprezentat de Theo. Plutind. Navigând. Crescându-şi masa şi impulsul. Gonind spre un ocean despre care nu ştiau mare lucru pe atunci. Şi, privind în urmă, cu toţii au spus, ca omagiu pentru bătrânul portugfiez cu vorbire tărăgănată şi o p ărere de zâmbet mereu pe buze: ,,Inima , pentru a folosi cuvintele predicatorului, ,,ne ardea inima în noi" 1 . In prima lui zi completă la Golden, Theo se trezi devreme, trase draperiile camerei de hotel şi se uită la cerul pe care se iveau zorii. Sosise în după-amiaza precedentă de acasă, din New York, unde iarna era în plină furie, cu un amestec de zăpadă şi gheaţă neobişnuit pentru finalul anotimpului. Zborul până la Atlanta (cu un jet privat) şi drumul spre sud până la Golden (într-o limuzină Lincoln condusă de un şofer în livrea) îl transportaseră într o lume a căldurii, înflorită într-o sumedenie de nuanţe de verde, galben, mov-lavandă si roz.

Hasta la difusión de los modelos metodológicos procedentes de las ciencias sociales, la crítica de arte desplegada en libros y publicaciones periódicas en Argentina tuvo como referentes de mayor visibilidad a escritores de literatura y especialmente a poetas. Esta imbricación de las repúblicas de las artes y de las letras estuvo sostenida por la creencia de que las facultades constitutivas de la práctica poética eran también definitorias para el ejercicio de la crítica sobre artes visuales. Si la inexistencia de condiciones institucionales para la formación de expertos que empiezan a gestarse recién a finales de la década de 1950, desalentaba la ruptura con el modelo retórico en la escritura sobre arte, la extensión del modelo cultural francés contribuía a que figuras como las de Baudelaire o Apollinaire operaran como modelos de autoridad exegética y de identidad socioprofesional. De ese modo, la figura del crítico y del historiador del arte estuvieron ligadas en Argentina, hasta el último cuarto del siglo, a la práctica poético-literaria. Esta convergencia dio lugar a dos fenómenos diferenciados, pero basados en la eficacia de las mismas representaciones. Por un lado, poetas consagrados escribieron crítica de arte en forma de poesía, ya sea en poemas sueltos o en libros que funcionaron orgánicamente como libros orientados a la crítica de arte en verso. En este horizonte, pueden ser mencionadas La palabra y la imagen de Romualdo Brughetti o Cuaderno de pintores de Rodolfo Ezequiel Santos; ejemplos tardíos de una práctica que en Argentina tiene un episodio axial con las ediciones locales de A la pintura del español Rafael Alberti. En otros casos, intervenciones aisladas o reunidas en números especiales de revistas culturales parecen enfatizar su carácter como ejercicios transpositivos, una línea en la que se destacan los poemas escritos por Manuel Mujica Láinez a sus propios retratos. Por otro lado, críticos e historiadores del arte con una formación diversa a la literaria y no reconocidos socialmente como poetas optaron por escribir en verso los textos para folletos de exposiciones o para revistas: en esta línea, merece especial atención el caso de Jorge Romero Brest

Proponemos una lectura sobre la génesis de las historias universales del arte como género editorial en la modernidad y una reflexión sobre la potencia del archivo para releer ese corpus en la actualidad. A la luz de distintos aportes teóricos, se caracteriza a la escritura de la historia universal como una forma de coleccionismo basada en la serialización de artefactos heterogéneos y en la conformación de esa serie como una totalidad abstracta. A partir de la distinción analítica entre colección y archivo, el trabajo propone la construcción de un archivo para interrogar otras temporalidades ocluidas en el imaginario que el libro de historia construye sobre sí mismo y para registrar, a la vez, la forma en la que esos tiempos borrados con la escritura de la historia se inscriben aún en el cuerpo de los libros. Con ese fin, indagamos en la historia genética de un opúsculo sobre historia de la pintura occidental, publicado en 1967 en Buenos Aires por la editorial Atlántida. En el marco de una reflexión más amplia sobre la transmisión de modelos editoriales sostenemos que en cada historia del arte universal insisten los restos de un segundo género: el libro de viajes.

Publicado originalmente en: GOLDCHLUK, Graciela (dir.) (2024), El archivo como política de lectura / L’archive en tant que politique de lecture, Editions des archives contemporaines, France, ISBN : 9782813004451, 413p., doi : https://doi.org/10.17184/eac.9782813004451

From the mid-Ming to early Qing dynasties, Mount Jizu 雞足山 in Yunnan achieved unexpected prominence within China’s Buddhist sacred landscape—an event of regional, national, and transnational significance. Employing an explicit comparative lens that juxtaposes Jizu with China’s core-region sacred sites like Mount Wutai and Emei, this study investigates the timing, regional dynamics, institutional mechanisms, and causal drivers behind the rapid ascent. Rejecting teleological narratives, it traces the mountain’s trajectory through four developmental phases to address critical historiographical questions: how did a peripheral Yunnan site achieve national prominence within a remarkably compressed timeframe? By what mechanisms could its sacred authority be constructed to inspire pilgrimages even across vast distances? Which historical agents and processes orchestrated these transformations, and how did the mountain’s symbolic meaning shift dynamically over time? Departing from earlier scholarship that privileges regional and secular frameworks, this work not only rebalances the emphasis on religious dimensions but also expands the analytical scope beyond regional confines to situate Mount Jizu within national and transnational frameworks. Eventually, by analyzing the structural, institutional, and agential dynamics—spanning local, imperial, and transnational dimensions—this study reveals how the mountain’s sacralization emerged from the convergence of local agency, acculturative pressures, state-building imperatives, late-Ming Buddhist revival, literati networks, and the strategic mobilization of symbolic capital. It also reveals that Mount Jizu was not a static sacred site but a dynamic arena of contestation and negotiation, where competing claims to spiritual authority and cultural identity were perpetually redefined.

During the ten years from Wanli 28 to 38 (1600–1610), Hanshan Deqing, then an exiled leading Buddhist master, managed to launch large-scale reforms in Nanhua temple in an attempt to reinvigorate the ancestral temple of Chan Buddhism. Strategically significant though it was, this effort proved eventful and finally came to a tragic end, including the suicide of the temple’s incumbent abbot. How deeply the process of the reforms and their significance can be understood hinges upon the extent to which two puzzles can be tackled. First, how could it have been possible for Deqing, as an exile, to initiate the reforms in such a significant temple in the first place? And how and why did Deqing’s efforts evolve into such a life-and-death confrontation? Keeping these questions in mind, this article reveals how Deqing was able to mobilize resources for initial success by adjusting his strategies according to the situation; how his efforts were conditioned both by domestic situations on the local, regional, and national levels, respectively, and by international elements that characterized the dawn of the global age; and how the reform efforts failed halfway amid the escalating tensions between the new group led by Deqing and Nanhua’s existing monks. This study highlights both the uniqueness of Buddhism in the often-overlooked Lingnan region—which, to a large part, determined the fate of Deqing’s reform—and the vitality and fragility of the ongoing late-Ming Buddhist renewal.

The Non-Place of Reading examines reading as a paradoxical act that is socially embedded yet capable of transcending its historical and disciplinary conditions. Beginning with Jean-Baptiste Greuzes Boy with a Lesson Book (1757), the essay interprets the painting not as a scene of pedagogical discipline but as an image of introspective withdrawal: a reader absorbed in a private, unrepresentable nonplace. A historical survey of reading practices from the seventeenth to the nineteenth centuries, drawing on Chartier, Cavallo, Wittmann, and Lyons, shows reading as a constant negotiation between collective norms and solitary retreat. Engaging Michel de Certeaus notion of reading as poaching, the essay acknowledges the readers tactical freedom within structures of power, but ultimately moves beyond it. In Greuzes boy, reading appears neither rebellious nor disciplined, but serene and selfsufficient a form of freedom that precedes both control and resistance. The essay proposes reading as a space of pre-autonomy, an intimate non-place where freedom is rehearsed.

The Non-Place of Reading examines reading as a paradoxical act that is socially embedded yet capable of transcending its historical and disciplinary conditions. Beginning with Jean-Baptiste Greuzes Boy with a Lesson Book (1757), the essay interprets the painting not as a scene of pedagogical discipline but as an image of introspective withdrawal: a reader absorbed in a private, unrepresentable nonplace. A historical survey of reading practices from the seventeenth to the nineteenth centuries, drawing on Chartier, Cavallo, Wittmann, and Lyons, shows reading as a constant negotiation between collective norms and solitary retreat. Engaging Michel de Certeaus notion of reading as poaching, the essay acknowledges the readers tactical freedom within structures of power, but ultimately moves beyond it. In Greuzes boy, reading appears neither rebellious nor disciplined, but serene and selfsufficient a form of freedom that precedes both control and resistance. The essay proposes reading as a space of pre-autonomy, an intimate non-place where freedom is rehearsed.

Ósma część serii "Metapolityka polska" przenosi ciężar analizy na przestrzeń rekonstrukcji historycznej: festiwale, drużyny odtwórcze, wydawnictwa, muzea, prelekcje, widowiska i popularnonaukową produkcję autorytetów. W centrum znajdują się Wolin, Festiwal Słowian i Wikingów, Drużyna Grodu Trzygłowa, Wydawnictwo Triglav oraz publiczna rola Igora D. Górewicza jako rekonstruktora, wydawcy, popularyzatora i uczestnika sporów o obraz wczesnego średniowiecza. 1 Odtwórstwo jako pasja, badanie Skandynawii, Waregów, kontaktów bałtyckich czy kultury wojowników nie stanowi tu przedmiotu oskarżenia. Ciężar problemu leży gdzie indziej: w chwili, gdy fascynacja wikińskością zaczyna wypierać lub deprecjonować słowiańskość, a rekonstrukcja przestaje być wyłącznie edukacją i staje się miękkim narzędziem metapolityki. W tym ujęciu wikingofilia i turbogermaństwo są odwrotnością turbolechityzmu: selektywne, podatne na mitologizację i wygodne dla środowisk, które stygmatyzują polską pamięć lechicką pod pozorem walki z pseudohistorią. 2 Rzetelna krytyka pseudohistorii nie jest tym samym co antylechicka stygmatyzacja. Wątek antylechickiej wolty pozostaje tu elementem szerszego mechanizmu: przejmowania instytucji kultury, wydarzeń rekonstrukcyjnych i mediów popularnonaukowych przez określone sieci personalne, środowiskowe i wydawnicze. 3

The Cradle Period of Ottoman Book Advertising (1831–1864)
This article examines how the rise of newspapers, periodicals and the spread of printing technology, together with newspapers and book advertisements, strategically shaped the early book market, turning books into visible and tangible commodities.

A partir de la década de 1880 se multiplicó un formato impreso muy particular: ostentaba características físicas de folleto, aunque a menudo se pretendía libro, ocupaba las vías de distribución y venta de la prensa, pese a carecer de periodicidad fija, y llenaba sus páginas con palabras, si bien su contenido era musical. Se trata de los cancioneros populares, que en Chile surgieron asociados a la diversificación de la cultura impresa, por una parte, y al aumento y variedad de prácticas lectoras, por otra.
En tanto fueron un objeto híbrido, los cancioneros dan cuenta de una serie de transformaciones en la cultura popular y de los actores sociales que le daban sentido, para enfrentar los desafíos de la modernización y la vida urbana: en su origen parecen muy cercanos a la literatura de cordel y las “menudencias de imprenta” de editores y talleres tipográficos rudimentarios, aunque fueron lo suficientemente maleables para prefigurar algunos elementos de la naciente industria cultural de rasgos transnacionales en torno a la música.
Nuestro interés aquí es analizar la información que los cancioneros proveen sobre la oferta de lecturas que sus mismos productores tenían para su variopinto público, estampada en sendos avisos: textos importados y nacionales, tradicionales y novedades, escandalosos, sacros y politizados, de “amena literatura” o prácticos, tales conjuntos publicitados por imprentas de Santiago y Valparaíso permiten atisbar potenciales trazados de lecturas populares.

Ce document est protégé par la loi sur le droit d'auteur. L'utilisation des services d'Érudit (y compris la reproduction) est assujettie à sa politique d'utilisation que vous pouvez consulter en ligne. Cet article est diffusé et préservé par Érudit. Érudit est un consortium interuniversitaire sans but lucratif composé de

Christian Wolffs Der Anfangs-Gründe Aller Mathematischen Wissenschaften, published in Halle in 1710, gained popularity in the 18th c. through various editions, translations, and compendia. These were prepared by Wolff and other university educators for classroom use and included materials selected from German or Latin editions. This article explores its dissemination across Europe by analyzing two Vienna compendia from the late 18th c., which illustrate Wolffs educational impact.

En el México del siglo xix, como en otras sociedades decimonónicas, destaca la profusa producción de impresos gracias a la posibilidad de contar con la aparición de nuevas imprentas tanto en la capital como en las distintas regiones de la república mexicana, así como debido a las nuevas leyes que surgieron para su control y producción. 1 Sin embargo, esto último, fue un proceso lento donde se revela una tensión continua entre la libertad y la censura, sobre todo durante la primera mitad del siglo xix. La situación no se define sino hasta el año de 1855 con la Ley de Lafragua, donde se informa que nadie puede ser encarcelado por imprimir sus opinones, de esta manera se frenaba la estricta Ley de Lares de 1853. 2 Entre el mundo de los impresos destacan los folletos y la hoja volante. 3 La finalidad de estos fue tan diversa como los temas que estuvieron en 1 No es para menos que el año de mayor producción de folletos registrado por el proyecto de Folletería Mexicana sea el de 1822, con un total de 1.026 títulos, que contrasta notoriamente con el promedio de producción anual de 447 folletos (Soberón Mora, 2014: 40). 2 La importancia de México como consumidor de impresos a pesar del analfabetismo reinante es comentada por Laura Suárez: Debo subrayar aquí que pese al analfabetismo reinante -del que no tenemos cifras precisas, pero que podemos inferir era muy elevado, alrededor del 90%-México se presentó como una buena opción para el comercio del impreso, con un futuro promisorio: una nación que se proyectaba y redefinía día a día, unos lectores atentos a las publicaciones y una elite interesada en las lecturas como alimento necesario para sus proyectos político-culturales (2011: 473). 4 El folleto, en los años virreinales, había sido portador de sermones, textos homiléticos y discursos pastorales, composiciones poéticas y -en el último tramo del periododivulgador de conocimientos científicos y de las ideas propagadas por el pensamiento ilustrado (véase Soberón Mora, 2014: 35).

Adottando un taglio risolutamente antropologico, questo contributo pone al centro della riflessione il nodo di Ares e di Eros, ovvero quel plesso di contenuti – ideologici tematici iconici emozionali – che costituisce il vero fulcro e il principale campo di tensione dei vettori istintuali e delle sensibilità che concorrono a plasmare il discorso sulle pratiche e le prestazioni simboliche della cavalleria nella fiction del Medioevo di Francia, tanto sul versante romanzesco come su quello delle narrazioni brevi. L’intreccio di Arma e Amor, che innerva in profondità il protagonismo combattentistico e sentimentale dei milites, costituisce un nesso decisivo nel modellamento di un immaginario di civilizzazione e di un progetto di contenimento delle spinte pulsionali, nel senso di una irreggimentazione della ferocia guerriera e della predazione sessuale. Sennonché, al netto delle pressioni morali di ascendenza ecclesiastica e dei condizionamenti della pedagogia cortese, esistono anche plot che sembrano enfatizzare proprio gli aspetti più cruenti e le manifestazioni più violente delle condotte cavalleresche, esaltando la libido guerriero-amorosa e però sublimandola in una forma così potentemente stilizzata e talmente idealizzata da promuoverne una fascinosa valorizzazione di ordine estetico. Partendo dal racconto Des trois chevaliers et del chainse di Jacques de Baisieux, assunto a specimen e caso di studio emblematico ma sempre confrontato con altri testi e proiettato sullo sfondo di una vasta tradizione, si propone la ricostruzione di un’ideologia dell’oltranza erotica e della dismisura guerriera, le cui radici sembrano combinare ragioni etologiche e sociologiche con universali psichici e istanze di natura “figurativa”.

This book offers the first comprehensive study of how Jesuit libraries were created, organised, and used across early modern Europe and throughout the overseas missions. Drawing on a broad range of archival and printed sources, including administrative records, lending registers, internal regulations, visitation reports, and personal correspondence, it reconstructs the daily management of collections and the reading practices within Jesuit institutions. By reconstructing the concrete gestures through which books were selected, classified, consulted, and circulated, and by showing how rules were followed, stretched, or ignored, the study exposes the procedural backbone that supported Jesuit teaching, scholarship, and institutional order. It also proposes a structured method for approaching the cultural and social history of these libraries, offering a new way to interpret the wider Jesuit knowledge system.

En viktig bakgrunnshorisont er den såkalte billedstriden i Bergen, som utspant seg mellom rådsherrene og biskop Jens Schjelderup i perioden mellom 1568- 1572. Bakgrunnen for striden var at Schjelderup fjernet fem statuer fra høyalteret i Bergen domkirke. Det endte med at det ble forlik mellom rådsherrene og Schjelderup. Et sentralt skrift fra den perioden er et som Schjelderup skrev i 1572 «En Christelig Vnderuisning aff den hellige Scrifft, om huad en Christen skal holde, om Affgudiske Billeder og Stytter vdi Kirckerne». Skriftet er viktig bidrag i billedstriden i Bergen. Etterfølgeren til Schjelderup, Anders Foss, var biskopen som fikk laget de første katekismealtertavlene. Det er ingenting som tyder på at Foss gikk inn i kirkene og fjernet statuer eller bilder. Han virker på den måten mildere en Schjelderup. Malen for disse altertavlene ble bestemt på synodemøtet i 1589, som han ledet. Denne sa noe om utsmykkingen av tekstaltertavlene. Forsiden av alterskapet skulle inneholde tro...